Transnisria – afacerea profitabilă a clanului Smirnov

O Comisie de anchetă a Federaţiei Ruse verifică datele privind modul în care a fost cheltuit ajutorul financiar rus pentru Transnistria şi ar putea iniţia un dosar penal, scria zilele trecute presa de la Moscova. Printre cei bănuiţi că ar fi utilizat fraudulos ajutoarele venite de la Moscova pentru regiunea transnistreană e chiar liderul Igor Smirnov şi familia sa. Verificările emisarilor ruşi au început tocmai acum nu pentru că Moscova ar fi îngrijorată de delapidările care au loc în regiune, ci mai degrabă ar dori să-i arate din deget lui Igor Smirnov, care se pregăteşte să candideze pentru un nou mandat.
„La 23 iulie 2010, Rusia a anunţat suspendarea ajutorului financiar către Transnistria, destinat suplinirii a 137 000 de pensii. Aceasta din cauza dubiilor apărute în administraţia rusă referitor la utilizarea banilor ruşi şi la trasparenţa alocării acestora”, scrie publicaţia rusă Kommersant, precizând că Transnitria primeşte ajutor financiar de la Moscova din 2006, volumul anual ridicându-se la 25 milioane de dolari. Rusia a început să-şi manifeste îngrijorarea faţă de „soarta” transferurilor sale pe parcursul ultimului an. În special, în iarna 2010, după ce autorităţile ruse au primit informaţii precum că banii alocaţii rmn au fost transferaţi pe contul celei mai mari bănci din regiunea transnistreană „Banca Gazprombank”, preşedintele căreia este Marina Smirnova. 
Interesul procurorilor ruşi faţă de banii trimişi la Tiraspol ar avea legătură cu faptul că Moscova nu-l mai vrea pe Smirnov la cârma Transnistriei şi astfel ar încerca să-i sugereze să părăsească fotoliul de preşedinte, scrie presa rusă, care precizează, totodată că Rusia îl susţine deschis pe oponentul lui Smirnov, Anatolie Kaminski. 
Apropo, despre delapidările care abia nu demult au intrat în vizorul Moscovei,  Centrul de Investigaţii Jurnalistice  scria încă în vara anului 2007. În investigaţia “Moldova vândută pe bucăţele concernului rus “Gazprom” au fost scoase la iveală mai multe abuzuri şi fărădelegi legate de privatizarea şi gestionarea  complexului de gaze al R.Moldova. Un capitol aparte al investigaţiei viza soarta sectorului transnistrean  al acestui complex, modul în care era  exploit şi altele. Cei de la Moscova văd, nu se ştie de ce abia acum, că regiunea transnistreană e demult o afacere profitabilă a clanului Smirnov.

Gazele – instrument de manipulare politică şi subjugare economică

În 2005, o mare parte a participanţilor la un sondaj efectuat de săptămânalele “Cuvântul” din Rezina şi “Dobrâi deni” din Râbniţa evocau drept motiv ce împiedică reintegrarea regiunii transnistrene în R.Moldova “datoriile enorme ale Transnistriei pentru consumul de gaze”.  În luna martie 2007, Concernul „Gazprom” a transmis datoriile Transnistriei pentru gaze naturale, în mărime de 1,3 miliarde de USD holdingului „Metalloinvest”, care este şi coproprietar al Uzinei Metalurgice şi al Combinatului de ciment din Râbniţa. Informând mass-media din teritoriu despre această tranzacţie, Anatolii Belitcenco, preşedintele Consiliului de administrare al SA “Uzina Metalurgică din Râbniţa”, a precizat că nu cunoaşte condiţiile de cesiune a datoriilor, dar graţie acestea, Transnistria a obţinut o amânare a plăţilor pentru câteva decenii. Igor Smirnov, liderul autoproclamatei republici transnistrene, a reacţionat la spusele lui A.Belitcenco cu o declaraţie pe cât de surprinzătoare, pe atât şi de cinică: „Transnistria nu are datorii juridice pentru gaze deoarece nu a semnat vreun contract cu concernul „Gazprom”. Aşa că Transnistria nu va plăti nimic holdingului „Metalloinvest”. Moldova trebuie să se lămurească cu Usmanov (conducătorul holdingului, care deţine şi 30 la sută din acţiunile Uzinei metalurgice din Râbniţa), ea îi este datoare”. De fapt, declaraţia lui Smirnov pare surprinzătoare doar la prima vedere. În realitate, regimul de la Tiraspol a exploatat în permanen-ţă complexul de gaze al R. Moldova în modul cel mai obraznic, făcându-şi pe contul lui nu numai imagine, dar şi averi solide. 

Tranzacţii dubioase

În ultimii 15 ani, în sectorul de gaze din regiunea transnistreană au avut loc delapidări de sute de milioane de dolari. Iată doar câteva exemple destul de convingătoare. În anul 1997, Compania rusă „Itera”, afiliată SAR ”Gazprom”, a procurat 75 la sută din acţiunile Uzinei Metalurgice din Râbniţa, promiţând să stingă datoriile acesteia pentru consumul de gaze. Nu se ştie cu siguranţă dacă aceste datorii au fost stinse, dar, peste şapte ani, după ce a investit în uzină circa 60 mln USD, „Itera” îşi vinde partea sa în UMR companiei austro-ucrainene “Hares-Grup”, motivându-şi gestul prin necesitatea de a-şi concentra eforturile la dobândirea şi transportarea gazelor. Concomitent, ”Hares-Grup” procură încă 15 procente de acţiuni, care din 2003, aparţineau Companiei EI Energy Investment & Management Corporation, înregistrate în Liechtenstein. Reprezentantul Hares-Grup a precizat pentru ziarul rus „Vedomosti” doar că grupul care a vândut cele 15 procente de acţiuni „este unul din proprietarii uzinei” şi că întreprinderea a fost vândută, deoarece nu aduce venituri bune, întrucât depinde mult de gazele ruseşti şi de metalul uzat din Ucraina. Unii experţi  leagă tranzacţia dintre „Hares-Grup” şi „Itera” cu reglările de conturi dintre magnaţii ce dominau piaţa de gaze din spaţiul CSI şi Europa. Potrivit unor medii bine informate din Rusia şi Ucraina (“Vedomosti”, “Ukrainskaia Pravda” etc), o mare parte din gazele provenite din Turkmenistan se vindeau de „Gazprom” şi „Naftagaz” (Ucraina) în mod ilicit, prin intermediul companiei „Itera”, ţărilor din Europa. În 2002, schema tranzacţiilor este modificată, locul companiei „Itera” îl ia „Eural Trans Gas”, înregistrată în Ungaria, cu concursul afaceristului de talie internaţională Serghei Moghilevici. Acesta din urmă este dat în urmărire de Biroul Federal de Investigaţie din SUA, dar locuieşte liniştit la Budapesta, simţindu-se nu mai puţin comfortabil la Moscova, Kiev sau Tel-Aviv, unde se deplasează cu regularitate. Conform noii scheme, în 2002, prin “Eural Trans Gas”, care avea un capital statutar de 12 mii USD şi, practic, nici un fel de patrimoniu, „Gazprom” şi „Naftagaz” urmau să vândă 36 miliarde m3 de gaze din Turkmenistan, din care 14 miliarde reveneau “Eural Trans Gas”- ului drept plată pentru „serviciile de transportare”, o ficţiune curată, deoarece firma dată nu avea în proprietate nici un metru de gazoduct. În realitate, banii obţinuţi de la comercializarea acestor 14 miliarde m3 de gaze urmau să-i împartă autorii afacerii.

Banii pentru gaze – în conturile clanului Smirnov

Cam după aceeaşi schemă, activa în Transnistria şi „Itera”. Nici o structură abilitată nu a încercat să afle ce volum de gaze transmis Republicii Moldova a fost furat şi de către cine. De fapt, prin 2003, Aleksandr Reazanov, vicepreşedinte al SAR ”Gazprom”, remarca într-o conferinţă de presă că pierderile din volumul de gaze furnizat R.Moldova ating cota periculoasă de până la 40 procente (!).  Declaraţia sa, însă, urmărea, în opinia mai multor experţi, alte scopuri decât cele de a micşora „pierderile”. Mai precis, se urmărea determinarea conducerii R.Moldova să recunoască că nu este în stare să gestioneze complexul de gaze, ca, apoi, să-l transmită „Gazprom”-ului.
Un timp, rolul de salvator al Combinatului de ciment şi ardezie din Râbniţa şi-l asuma firma „Ema” ltd, o structură a Companiei „Itera”, înregistrată pe Insulele Bahamas, dar cu sediul la Kiev. Schema relaţiilor era foarte simplă: „Ema” aproviziuna combinatul cu gaze şi energie electrică, primind în schimb ciment şi ardezie. Dealerii firmei vindeau singuri producţia, de cele mai multe ori, la preţuri de dumping. Sursele băneşti provenite din aceste tranzacţii nu erau incluse în evidenţa contabilă şi, respectiv, nu erau impozitate. Acestea erau trimise direct la Kiev. Colectivul de angajaţi al combinatului a început să se revolte doar după ce a fost adus la disperare, iar întreprinderea a fost pusă pe brânci. În această situaţie, „Ema” s-a retras cuminte, lăsând pe alţii să se descurce cu datoriile pentru gazele furnizate Moldovei. Mai apoi, persoane bine informate de la Tiraspol, inclusiv, şeful sovietului suprem al nerecunoscutei rmn, Evghenii Şevciuc, au confirmat că, începând cu anul 1992, consumatorii de gaze din regiunea transnistreană plăteau regulat pentru gaze (la tarife mult mai modeste decât consumatorii de pe malul drept - n.a.), dar rmn nu transfera nimic „Gazprom”-ului. Astfel, până în 1996, s-a format o datorie de peste 410 mln USD, sumă egală cu cinci bugete anuale ale republicii nerecunoscute.  În anii următori, Tiraspolul, susţinut masiv de Moscova, a acţionat conform aceluiaşi scenariu. În aprilie 2007, Evghenii Şevciuc declara public că banii pentru gazele ruseşti nu erau transferaţi furnizorului, ci se „pierdeau” în safeurile Băncii „Gazprombank”, care este proprietatea lui Oleg Smirnov, fiul liderului de la Tiraspol, fiind condusă de soţia sa, Marina Smirnova. Şevciuc preciza că în 2006 banca a încasat pentru consumul de gaze 27 milioane USD, iar în primul trimestru al anului 2007 – 18 mln USD, bani care aşa şi nu au ajuns la „Gazprom”. Administraţia băncii a negat afirmaţiile lui Şevciuc, iar Igor Smirnov le-a trecut cu vederea.
În Transnistria lumea demult vorbeşte că complexul local de gaze ar fi votcina personală a clanului Smirnov. Sutele de milioane de dolari acumulate de la comercializarea gazelor în toţi aceşti ani au mers la susţinerea regimului şi completarea masivă a averilor membrilor familiei Smirnov. Iar povara pentru toate acestea, potrivit unor experţi, până la urmă, ar putea să o poarte consumatorii din partea dreaptă a Nistrului sau bugetul R.Moldova. 

Presiunile Moscovei

În 2005, Igor Smirnov a declanşat operaţiunea de scoatere a întreprinderii „Tiraspol-transgaz” din componenţa SA ”Moldova-Gaz”. Venind cu această ocazie la Chişinău, A.Reazanov, vicepreşedintele concernului rus „Gazprom”, a declarat atunci, pentru ziarul rus „Kommersant”, că “Gazprom”-ul este împotriva divizării activelor transnistrene din componenţa SA ”Moldova-Gaz”. În aceeaşi ordine de idei, Ghenadii Abaşchin, directorul SA “Moldova-Gaz”, a remarcat, în cadrul unei conferinţe de presă, că “divizarea întrep-rinderii „Tiraspol-transgaz” în varianta expusă în decretul lui Smirnov”, seamănă mai mult cu o confiscare, care nu poate fi acceptată de „Gazprom”. Abaşchin mai spunea că, în cazul unor reorganizări civilizate, părţile ar trebui să-şi asume şi anumite obligaţiuni, inclusiv, faţă de datoriile societăţii „Moldova-Gaz”. „Gazprom”-ul însă a neglijat poziţia conducerii SA “Moldova-Gaz” şi a acceptat varianta lui Smirnov, adăugându-şi la activ şi cota Tiraspolului în SA ”Moldova-Gaz”.
În februarie 2006, administraţia concernului rus a anunţat post-factum SA ”Moldova-gaz” că datoriile istorice ale R.Moldova pentru anii 1997-2004, inclusiv, penalităţile, au fost transmise companiei „Factoring Finance”, afiliată „Gazprom”-ului. Chişinăul nu a recunoscut tranzacţia, nu a acceptat nici propunerea monopolistului de a-i transmite în proprietate încă o parte din cota statului în SA ”Moldova-Gaz”. În opinia unor experţi de la Chişinău, scenariul divizării SA ”Moldova-Gaz” a fost plămădit la Moscova. Aceasta, prin interme-diul lui I.Smirnov, a vrut să impună autorităţile de la Chişinău să aleagă între două variante: să recunoască datoriile pentru gaze ale Moldovei şi să le achite, ceea ce ar fi fost cu neputinţă, ori să declare că acestea sunt ale Transnistriei, recunoscând astfel rmn.
Oricum, şi din această operaţiune, au avut de câştigat doar Tiraspolul şi „Gazprom”-ul. R.Moldova s-a ales din nou cu prejudicii materiale, inclusiv tarife aproape europene pentru consumul de gaze, în situaţia în care veniturile reale ale majorităţii populaţiei sunt de 7-10 ori sub media salariului european.

Centrul de Investigaţii 
Jurnalistice


Prima pagina        Despre noi        Publicitate        Contacte
Copyright ©  2003-2012 CUVANTUL LIBER. Toate drepturile sunt rezervate
Nu uita sa te abonezi la "CUVANTUL LIBER"- numai cu 10 lei pe luna!
nr. 04, 27 ianuarie 2012
Ziarul in format PDF